Drept financiar si fiscal S2 Ev1
1. Parlamentul aproba bugetul de stat si bugetul asigurarilor de stat :
a. prin aceeasi lege;
b. printr-o singura lege dar se prezinta distinct cele doua categorii de bugete;
c. prin legi separate;
2. Indicati sursele financiare din care se formeaza veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat :
a. contributii numai de la persoanele fizice;
b. subventii de la bugetele fondurilor speciale;
c. impozitul pe dividende;
3. Ce operatiuni de incasari si plati privind fondurile publice se deruleaza prin trezoreria statului ?
a. numai veniturile bugetului de stat;
b. numai veniturile bugetelor locale;
c. veniturile si cheltuielile bugetelor institutiilor publice;
4. In ce constau faptele pentru care raspund ordonatorii de credite ai bugetelor publice,potrivit legii
a. organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului;
b. exercitarea controlului financiar preventiv;
c. plata cheltuielilor bugetare la termen;
5. Ce elemente se au in vedere la elaborarea proiectelor de legi bugetare anuale de catre Guvern ?
a. programele intocmite de ordonatorii secundari de credite bugetare ;
b. prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali numai pentru anul pentru care se elaboreaza bugetul public ;
c. memorandumuri de finantare externa ;
6. Ce cuprinde clasificatia bugetara, in general, la venituri ?
a. numai venituri fiscale ;
b. numai impozitele directe ;
c. incasari din imprumuturi;
7. Ce elemente se cuprind in proiectele legilor bugetare anuale ?
a. creditele bugetare pentru ordonatorii de credite tertiari;
b. bugetele ordonatorilor secundari de credite;
c. reglementari specifice exercitiului bugetar respectiv;
8. In ce termen se intocmeste Raportul public anual pe care Curtea de Conturi il prezinta Parlamentului cu observatii asupra conturilor de executie ale bugetelor publice ?
a. 3 luni de la primirea conturilor de executie
b. 12 luni de la primirea conturilor de executie;
c. 6 luni de la primirea conturilor de executie;
9. Care sunt efectele incheierii exercitiului bugetar anual ?
a. veniturile neincasate pana la 31 decembrie se vor incasa in contul anului trecut;
b. cheltuielile neefectuate pana la 31 decembrie nu pot fi platite in contul bugetului expirat;
c. atat veniturile neincasate, cat si cheltuielile neefectuate pana la 31 decembrie vor fi considerate incasate, respectiv efectuate in contul anului trecut;
10. Operatiuni ce se deruleaza prin trezoreria statului sunt :
a. finantarea definitiva a deficitelor din anii precedenti ale bugetelor locale;
b. emiterea certificatelor de trezorerie pentru populatie precum si incasarile si platile pentru bugetul de stat;
c. veniturile societatilor comerciale;
11. Care sunt categorii de norme juridice care au ca obiect finantele publice?
a. cele privind inregistrarea societatilor comerciale;
b. cele privind inregistrarea agentilor economici cu capital de stat;
c. cele privind controlul financiar;
12. Marcati procedeele tehnice care se utilizeaza in executia partii de venituri a bugetului de stat:
a. utilizarea dispozitiei de plata;
b. retinerea si varsarea la bugetul de stat de catre platitorii de venituri impozabile;
c. plata prin virament;
13. Precizati care sunt factorii in functie de care se face repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat :
a. termenele de obtinere a creditelor bugetare ;
b. 15 martie a fiecarui an;
c. perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor;
14. Natura juridica a bugetului de stat poate fi, conform teoriilor emise de literatura de specialitate :
a. natura de sursa de venituri;
b. natura de act juridic civil;
c. natura de lege.
15. Destinatiile pentru care se pot utiliza disponibilitatile din contul general al trezoreriei publice sunt :
a. finantarea investitiilor straine;
b. finantarea definitiva a deficitelor bugetelor locale;
c. acordarea de imprumuturi pentru acoperirea unor goluri temporare de casa la bugetele locale;
16. Cine are initiativa bugetara in Romania in privinta bugetului de stat?
a. un grup de senatori;
b. Guvernul Romaniei;
c. Presedintele Romaniei;
17. Marcati functiile finantelor publice :
a. stimularea activitatilor productive;
b. reducerea somajului;
c. functia de repartitie;
18. Care sunt pozitiile subiectilor raporturilor juridice financiare ?
a. egali in drepturi;
b. egali in obligatii;
c. nu sunt egali in drepturi si nici in obligatii;
19. Care metoda de evaluare a volumului veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat se utilizeaza in Romania ?
a. metoda majorarii sau diminuarii;
b. metoda autonoma sau a penultimei;
c. metoda evaluarii directe, aplicandu-se bugetul pe programe;
20. Indicati ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale :
a. conducatorii directiilor de specialitate din Consiliul judetean;
b. conducatorii institutiilor sau serviciilor publice din subordinea Consiliului judetean;
c. presedintii Consiliilor judetene si primarii unitatilor administrativ-teritoriale;
21. In totalul veniturilor bugetului de stat al Romaniei ponderea cea mai mare o au :
a. imprumuturile de stat interne;
b. veniturile din impozite si taxe;
c. transferurile primite din strainatate;
22. Cine raspunde in fata Parlamentului Romaniei pentru executarea legii bugetului de stat?
a. Presedintele Curtii de Conturi;
b. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei;
c. Guvernul Romaniei.
23. Ce solutie se aplica in Romania daca bugetul de stat nu a fost aprobat in timp util de catre Parlament ?
a. daca nu a fost aprobat de catre Parlament pana la 31 decembrie, proiectul legii bugetului se considera adoptat in forma inaintata de Guvern;
b. daca legea bugetului de stat nu a fost adoptata cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica in continuare prevederile bugetului pe anul incheiat pana la adoptarea noului buget;
c. cheltuielile bugetare lunare se finanteaza in proportie de 1/3 din volumul aprobat al acestora pe exercitiul bugetar expirat;
24. In cursul exercitiului bugetar, legea anuala a bugetului de stat poate fi modificata prin legi rectificative adoptate de Parlament :
a. poate fi modificata numai in semestrul I;
b. este posibila numai o singura rectificare a legii bugetului de stat;
c. sunt posibile mai multe rectificari ale legii bugetului de stat, in cursul exercitiului bugetar.
25. Este adevarat ca imprumuturile de stat utilizate in mod neproductiv nu produc valoare ?
a. da, produc valoare;
b. nu produc valoare ;
c. sunt rentabile pentru firme private ;
26. Corespunde adevarului ca imprumuturile de stat folosite in mod neproductiv sunt purtatoare de dobanzi ?
a. da, este adevarat;
b. nu este adevarat;
c. produc beneficii pentru societati comerciale;
27. Este adevarat ca numai imprumuturile de stat contractate in scopuri neproductive influenteaza pozitiv asupra cresterii economice?
a. da, este adevarat;
b. nu este adevarat;
c. influenteaza pozitiv rezultatele financiare ale unitatii;
28. Cine are competenta de a aproba bugetul asigurarilor sociale de stat in tara noastra?
a. Camera Deputatilor;
b. Presedintele Romaniei;
c. Camerele reunite ale Parlamentului;
29. Care organe nu au atributii de control asupra executarii bugetelor locale din Romania?
a. organele de control financiar ale Ministerului Finantelor Publice;
b. Curtea de Conturi;
c. consiliile locale.
30. Ce reglementare importanta instituie Legea nr. 500/2002, pentru intarirea principiului unitatii bugetare ?
a. obligatia Guvernului de a propune Parlamentului modificarea unor acte normative pentru desfiintarea veniturilor si cheltuielilor cu destinatie speciala incluse in bugetul de stat;
b. formularea mai completa a proiectelor de legi de rectificare a bugetului de stat;
c. nu se admite perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli;
31. Care sunt principale nevoi pentru care statul recurge la venituri extraordinare?
a. pentru acoperirea cheltuielilor publice ce depasesc veniturile fiscale;
b. pentru publicitatea bugetului;
c. pentru organizarea de noi ministere;
32. Indicati care sunt avantaje ale imprumuturilor de stat:
a. consolideaza patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a intrebuintarii in folos public a sumelor de bani imprumutate;
b. cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare;
c. angajeaza generatiile viitoare obligandu-le sa suporte cheltuielile de rambursare contractate mai ales pe termene lungi;
33. Prin finante publice intelegem :
a. cvasitotalitatea resurselor si operatiunilor materiale;
b. veniturile si cheltuielile statului;
c. resurse pecuniare ale unei institutii.
34. In ce scopuri se contracteaza imprumuturile de stat?
a. sustinerea balantei de plati si a rezervei valutare;
b. stimularea sectoarelor productive din economie;
c. sprijinirea unor agenti economici;
35. Indicati sursele de plata pentru serviciul datoriei publice guvernamentale:
a. sumele prevazute in bugetele beneficiarilor finali;
b. fondul de rulment;
c. fondurile de asigurare obligatorie;
36. Titlurile de stat pot fi oferite spre vanzare sub conditia ca oferta sa includa cel putin urmatoarele elemente:
a. numai denumirea si valoarea titlurilor de stat oferite;
b. forma imprumutului de stat reprezentat prin titluri aferente - cu discont sau purtator de dobanda;
c. numai data scadentei;
37. Ce conditii trebuie indeplinite pentru emiterea garantiilor de stat pentru imprumuturi contractate de agenti economici sau autoritati ale administratiei publice?
a. acceptarea de catre agentul economic sau autoritatea administratiei publice a garantiei de stat;
b. incheierea unei conventii intre Ministerul Finantelor Publice, in calitate de garant, si beneficiarul garantiei care sa prevada drepturile si obligatiile partilor;
c. aprobarea Parlamentului;
38. Clasificatia bugetara cuprinde in mod general la cheltuieli defalcarea dupa destinatia acestuia, cum ar fi spre exemplu :
a. numai cheltuielile pentru serviciul datoriei publice;
b. cheltuieli pentru autoritatile publice;
c. numai cheltuieli pentru intretinerea organelor puterii legislative si executive, a politiei, apararii si justitiei;
39. Finantele publice sunt folosite in scopul :
a. satisfacerii nevoilor persoanelor fizice si juridice de drept privat;
b. satisfacerii nevoilor generale ale societatii;
c. realizarii de profit de catre actionarii societatilor comerciale.
40. In doctrina finantelor publice existe un numar de :
a. doua functii;
b. patru functii;
c. sase functii.
41. Functia de control a finantelor publice are drept scop:
a. constituirea fondurilor;
b. distribuirea fondurilor;
c. asigurarea respectarii legilor si buna administrare a banului public.
42. Practica judiciara financiar-fiscala:
a. nu este agreata ca izvor de drept;
b. este izvor de drept;
c. nu poate fi ignorata in totalitate.
43. Instructiunile si ordinele Ministerului Finantelor Publice:
a. nu sunt emise in baza si pentru aplicarea legilor;
b. in absenta lor,aplicarea legilor este mai eficienta;
c. faciliteaza aplicarea legislatiei financiar-fiscale.
44. Codul fiscal si Codul de procedura fiscala sunt :
a. izvoare de drept principale pentru problematica financiar-fiscala;
b. izvoare de drept secundare pentru domeniul financiar;
c. nu sunt izvoare de drept in domeniul afacerilor.
45. Bugetul Public National:
a. participa direct la realizarea functiilor statului;
b. asigura centralizarea activitatilor locale;
c. garanteaza partial protectia sociala.
46. Componentele Bugetului Public National sunt:
a. bugetul central,bugetele locale,bugete ale institutiilor publice;
b. bugetul de stat,bugetele judetene si fondurile speciale;
c. bugetul asigurarilor sociale de stat,trezoreria statului si bugetele municipale.
47. Veniturile publice sunt:
a. comune si exceptionale;
b. ordinare si extraordinare;
c. permanente si comunitare.
48. Factorii care determina cresterea cheltuielilor publice sunt:
a. cresterea calitatii si performantei aparatului de stat;
b. regionalizarea tarii;
c. construirea si modernizarea de strazi,autostrazi,poduri.
49. Etapele procesului bugetar sunt:
a. elaborare,dezbatere si executia bugetara;
b. proiectarea,votarea si controlul executiei bugetare;
c. pregatirea,aprobarea,executarea,controlul executiei bugetare si aprobarea executiei bugetare.
{"name":"Drept financiar si fiscal S2 Ev1", "url":"https://www.quiz-maker.com/Q72PWFEKL","txt":"1. Parlamentul aproba bugetul de stat si bugetul asigurarilor de stat :, 2. Indicati sursele financiare din care se formeaza veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat :, 3. Ce operatiuni de incasari si plati privind fondurile publice se deruleaza prin trezoreria statului ?","img":"https://www.quiz-maker.com/3012/images/ogquiz.png"}