Drept procesual penal
3. în faza de urmărire penală se exercită şi funcţia:
A) de verificare a legalităţii trimterii ori netrimiterii în judecată
B) de judecată
C) de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală
4. Funcţia de urmărire penală este exercitată:
A) numai de procuror
B) şi de organele de cercetare penală
C) judecător
5. Prezumţia de nevinovăţie:
A) presupune că o persoană nu poate fi considerată vinovată nici printr-o hotărâre penală definitivă
B) este relativă
C) nu reprezintă un drept subiectiv în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului
6. Organele judiciare:
A) au dreptul de a cunoaşte adevărul din orice sursă, nu neapărat administrând probe
B) îşi exercită facultativ atribuţiile pentru aflarea adevărului
C) au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului
7. Este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni şi nu există vreo cauză legală de împiedicare:
A) organul de cercetare penală
B) judecătorul
C) procurorul
8. În cursul procesului penal se dispune orice măsură privativă de libertate:
A) în toate cazurile
B) în mod excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege
C) niciodată
9. Înainte de a fi ascultat(ă), trebuie să I se pună în vedere că are dreptul de a nu face nicio declaraţie:
A) inculpatului
B) părţii civile
C) niciodată suspectului
10. Limba oficială în procesul penal este:
A) în toate cazurile limba pe care inculpatul o înţelege
B) diferă în funcţie de limba pe care persoana audiată o înţelege
C) română
11. Legea procesuală română:
A) se aplică actelor şi măsurilor dispuse pe teritoriul României
B) se aplică diferit, în funcţie de cutuma locală
C) se aplică şi în străinătate dacă inculpatul este cetăţean român
12. Acţiunea penală se pune în mişcare:
A) de procuror sau de organul de cercetare penală
B) prin rechizitoriu
C) de procuror
13. Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare:
A) dacă fapta există, dar pedeapsa prevăzută de lege este amenda penală
B) dacă fapta cercetată este infracţiunea de ucidere din culpă, dacă forma de vinovăţie este culpa cu uşurinţă
C) făptuitorul a acţionat în legitimă apărare.
14. Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare:
A) dacă fapta reprezintă o contravenţie
B) dacă fapta cercetată este pedepsită cu închisoarea de până la 5 ani
C) faţă de un al doilea participant la infracţiunea de furt, dacă între primul participant şi persoana vătămată a intervenit împăcarea.
15. În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge:
A) prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal
B) prin renunţarea la urmărire penală
C) prin suspendarea urmăririi penale.
16. Suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal:
A) indiferent de cazul care împiedică punerea sau exercitarea acţiunii penale constatat de procuror
B) în caz de prescripţie
C) în cazul în care a fost condamnat în primă instanţă.
17. Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă:
A) delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale
B) delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea altei fapte decât cea care face obiectul acţiunii penale
C) contractuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
18. Acţiunea civilă se exercită de:
A) inculpat împotriva persoanei responsabile civilmente
B) persoana responsabilă civilmente împotriva inculpatului
C) de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.
19. Prin exercitarea acţiunii civile se urmăreşte:
A) tragerea la răspundere penală a inculpatului
B) tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente
C) pedepsirea inculpatului la pedeapsa amenzii
20. Constituirea ca parte civilă se poate face:
A) până la începerea cercetării judecătoreşti
B) până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare
C) cel târziu până la audierea persoanei vătămate de către organul de urmărire penală
21. În cazul în care există un număr mare de persoane care nu au interese contrarii şi care s-au constituit parte civilă, dar care nu au desemnat o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată:
A) poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele
B) trebuie să le desemneze, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele
C) nu poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele
22. Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii civile sau din iniţiativa procurorului când acesta exercită acţiunea civilă:
A) până la întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale
B) până la rezolvarea cauzei de către procuror
C) până la începerea cercetării judecătoreşti
23. Este organ specializat al statului care realizează activitatea judiciară:
A) avocatul din oficiu
B) interpretul autorizat
C) instanţa de judecată
25. Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care:
A) încuviinţează percheziţia domiciliară în timpul judecăţii
B) soluţionează o propunere de arestare preventivă în cursul urmăririi penale
C) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror
26. În cadrul procesului penal procurorul:
A) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege
B) soluţionează propunerea de arestare preventivă
C) nu are atribuţia să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat
27. În cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită, care au avut ca urmare moartea unei persoane, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către:
A) judecătorul de drepturi şi libertăţi
B) organele de cercetare penală speciale
C) procuror
29. Dreptul la apărare:
A) nu este reglementat pentru persoana vătămată
B) poate fi exercitat numai de inculpat
C) nu se limitează doar asistenţa sau reprezentarea realizată de un avocat
30. Acţiunea penală se exercită:
A) când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune
B) chiar dacă există un dubiu major că o persoană a săvârşit o infracţiune
C) când există probe din care rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune
31. Acţiunea penală nu se stinge prin:
A) clasare
B) încetarea procesului penal
C) suspendarea urmăririi penale
32. Repararea prejudiciului material şi moral se face:
A) potrivit cutumei
B) potivit legii civile
C) exclusiv în funcţie de recunoaşterea inculpatului a pretenţiilor părţii civile
33. Dacă nu există constituire de parte civilă, instanţa:
A) disjunge latura civilă privind desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals ori privind restabilirea situaţiei anterioare
B) se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals ori la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii
C) nu se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals ori la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii
34. Avocatul:
A) asistă sau reprezintă inculpatul în procesul penal
B) dă declaraţie în locul inculpatului
C) persoanei vătămate poate să dispună reţinerea suspectului
35. Avocatul suspectului:
A) nu are dreptul de a studia dosarul cauzei, chiar dacă procurorul i-a admis solicitarea
B) poate exercita dreptul de consultare a dosarului chiar dacă îl exercită abuziv
C) are dreptul de a studia dosarul cauzei dacă procurorul i-a admis solicitarea
36. Consultarea dosarului presupune
A) numai dreptul de a studia actele acestuia, nu şi dreptul de a nota date sau informaţii din dosar ori de a obţine fotocopii contra cost
B) numai dreptul de a obţine fotocopii contra cost, nu şi dreptul de a nota date sau informaţii din dosar după ce a studiat dosarul
C) dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi dreptul de a obţine fotocopii contra cost
37. Avocatul:
A) persoanei vătămate nu are dreptul de a face plângere împotriva actelor procurorului
B) unei părţi sau al unui subiect procesual principal are dreptul de a face plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror
C) inculpatului persoană juridică trimis în judecată pentru o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu are dreptul de a asista inculpatul în faza de cameră preliminară
38. Avocatul:
A) ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a părţilor ori a subiecţilor procesuali principali
B) numai dacă este ales este obligat să asigure asistenţa juridică a părţilor ori a subiecţilor procesuali principali
C) numai dacă este desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a părţilor ori a subiecţilor procesuali principali
39. Suspectul sau inculpatul:
A) are dreptul să fie asistat numai de un avocat în cursul urmăririi penale
B) are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii
C) nu are dreptul să fie asistat de avocat în cursul judecăţii
40. Avocatul suspectului sau inculpatului:
A) are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, fără excepţie
B) nu are dreptul să participe la percheziţia informatică dacă nu are cunoştinţe de IT sau nu este însoţit de un astfel de specialist
C) are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia situaţiei în care se utilizează metode speciale de supraveghere ori cercetare şi a percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante
41. Se încadrează în categoria alţi subiecţi procesuali:
A) expertul
B) partea responsabilă civilmente
C) suspectul
43. Persoana vătămată are dreptul:
A) de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal
B) de a fi ascultată
C) de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei
44. Inculpatul:
A) are dreptul de a consulta dosarul numai după ce a dat declaraţie
B) are dreptul de a formula cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei
C) are dreptul de a formula cereri ce ţin exclusiv de soluţionarea laturii penale a cauzei
45. Partea responsabilă civilmente:
A) nu are dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale
B) poate fi introdusă din oficiu de instanţa de judecată chiar dacă partea civilă nu a solicitat acest lucru până la rezolvarea cauzei de către procuror
C) îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile
49. Organul de cercetare penală:
A) poate soluţiona o cauză emiţând ordonanţa de clasare
B) desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi controlul nemijlocit al judecătorului
C) desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi controlul nemijlocit al procurorului
50. Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:
A) în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie
B) în cazul oricărei infracţiuni
C) în cazul contravenţiilor
{"name":"Drept procesual penal", "url":"https://www.quiz-maker.com/QPREVIEW","txt":"1. Prima fază a procesului penal este:, 2. A doua fază a procesului penal este:, 3. în faza de urmărire penală se exercită şi funcţia:","img":"https://www.quiz-maker.com/3012/images/ogquiz.png"}
More Quizzes
TOEFL Experts Reading Practice 18
1780
Test 5
42210
Footwork
14740
B&T and AV
520
Top 200 Drugs - Free Brand/Generic Practice
201018838
Which ROTTMNT Character Are You? - Free Results
201018749
Lion King Trivia - How Well Do You Know the Movie?
201029722
Halloween Music Trivia - Free Online Challenge
201025268
Moriah Elizabeth - Which Squishy Makeover Are You?
201021136
Classic Rock Trivia - Free to Test Your Knowledge
201018404
Do I Have Brain Damage? - Free Online Self‑Assessment
201020109
UK Political Compass Test - Find Your Party Alignment
201021639